Procesul de inscriere

First Job School dorește să vă faciliteze accesul la informațiile despre cursurile pe care le oferă, astfel că vă prezentăm în continuare cei mai importanți pași pe care trebuie să îi aveți în vedere pentru a vă înscrie la cursurile susținute de lectorii noștri.

Acte necesare

  • Carte de identitate

  • Certificat de naștere

  • Certificat de căsătorie

    (dacă este cazul)
  • Diplomă de studii

Înscrierile la cursuri se pot face doar la sediul nostru de pe Str. De Mijloc, nr. 90, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 - 17:30.


Înscrierile NU se pot face pe site-ul Job School, pe email, prin telefon sau pe pagina de Facebook!

În momentul înscrierii, se va plăti un acont de minim 50 LEI, urmând ca suma integrală să fie achitată în rate, până la finalizarea cursului. Viitorul cursant va plăti, în plus, taxa de examen, în valoare de 50 LEI + 10 LEI- taxa eliberare diploma . Un cursant nu va intra în examen dacă nu a achitat prețul integral al cursului!

Un curs începe în momentul în care se formează o grupă. Viitorul cursant va fi anunțat telefonic, cu câteva zile înainte de începerea cursului despre formarea grupei, precum și despre programul cursurilor.

Grupele de studiu sunt formate din maxim 28 de persoane, numărul cursanților depinzând, în principal, de tipul cursului.

Cursurile se desfășoară de două ori pe săptămână, de luni până vineri, începând cu ora 14:00. Durata unui curs este de 2 ore.

Cursurile se finalizează cu un examen, în urma căruia cursanții primesc o diplomă emisă de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Printre avantajele pe care un curs avizat le are, se numără următoarele:

diploma este eliberată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice

posibilitatea de a fi trecut în cartea de muncă

cursul este recunoscut oriunde în țară

Job School a încheiat contracte cu unități specifice de profil în care cursanții desfășoară orele de instruire practică.

First Job School oferă toate materialele necesare desfășurării procesului instructiv-educativ. Suportul de curs este GRATUIT!

Pentru mai multe informații cu privire la procesul de înscriere, actele necesare acestuia sau orice altă întrebare, nu ezitați să ne contactați.

About Us

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.

Duis aute irure dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla pariatur.

Read More

Twitter feed